Pentru suporterii naționalei, ziua de miercuri a început cu o mare dilemă. E sau nu Bogdan Lobonț accidentat, sau altfel spus va avea sau nu România portarul titular la Euro?
La Mogoșoaia, înaintea antrenamentului, numai despre asta se vorbea. Valurile de teamă s-au spart după ce Piți a deschis ședința de pregătire. Lobonț zâmbea bine mersi dintre buturi. S-a antrenat normal, iar la final a arătat presei mâinile. Apoi și-a prezentat poziția oficială printr-un comunicat pe site.
„Nu e cazul unei alarme, nu este nimic grav! Să ne ferească Dumnezeu de accidentări tocmai acum, cu câteva zile înainte de Euro”, a declarat Lobonț pentru www.bogdanlobont.ro.
Portarul naționalei se antrenează și joacă deseori cu câte un deget bandajat pentru că nu a avut niciodată răbdare ca degetele să se vindece complet. „Le-a avut pe toate date peste cap, lucru care se întâmplă frecvent la un portar. Nu e în niciun pericol. Nu mai credeți toate bazaconiile. Va fi la Euro”, a spus antrenorul său de la Dinamo, Gheorghe Nițu, care vorbește de câteva ori pe zi cu el. Și Victor Pițurcă a infirmat ieri informația conform căreia naționala ar fi fost în alertă din cauza lui Lobby. „Nu ne-am îngrijorat niciun moment. Chestia asta cu Lobonț face parte dintr-un ciclu de dezinformări lansate fără sens de unii care nu au ce să scrie”, a afirmat selecționerul.
Telefonul lui Bogdan a zbârnâit ieri-dimineață non-stop. Portarul a fost sunat de rude, de prieteni, de apropiați, de cunoștințe din străinătate. Din fericire, alarma a fost falsă. Dezmințirea i-a liniștit pe toți. Lobonț e bine!
"Mi-am dat și eu toate degetele peste cap, am avut chiar și fracturi. Lobonț nu trebuie să ne îngrijoreze. De Coman îmi pare rău, era un moment important pentru cariera lui" Silviu Lung – fost portar la națională
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER